Posted by : admin in Din România on March 31, 2010

Alice Minoiu a făcut un master în Franţa

Alice Minoiu a obţinut acum trei ani o bursă la Universitatea Sorbona (Franţa) cu media 9,75, pentru un master în comunicare. Astăzi, la 25 de ani, nu-şi găseşte de lucru în România, pe motiv că este „supracalificată”. „În România, a fi genial e un defect”, spune dezamăgită buzoianca Alice Minoiu. Tânăra susţine că a avut mereu 10 pe linie, iar la concursuri şi olimpiade s-a situat pe primul loc.

Alice este stupefiată de modul în care este respinsă la interviuri. „Mi s-a întâmplat recent să candidez pentru un post de asistent manager la o firmă de construcţii, unde mi s-a spus că sunt supracalificată. Nu e prima dată, este frustrant!”, ne-a povestit buzoianca. Ultimul dintre managerii cu care a discutat a fost şi mai explicit: “Domnişoară, n-o să pot niciodată să te plătesc la nivelul calificării.
Mai bine iau un angajat mai prost pregătit”. Tânăra s-a întors în ţară la începutul anului 2009, când a terminat masteratul, şi a început să-şi caute de lucru. „Am avut mai multe colaborări, dar niciun contract ferm”, a spus Alice. Tânăra susţine că ar accepta un salariu mai mic decât cel corespunzător calificării sale, numai să aibă un loc de muncă.
Alice Minoiu este doar unul dintre tinerii care, lipsiţi de şanse în propria ţară, se gândesc să plece în străinătate. Aşa a procedat şi Livia Buzdun, care însă, la 25 de ani, a reuşit să devină manager într-una dintre cele mai cunoscute firme din Geneva, Elveţia.
Fără carieră în România,Livia a absolvit Facultatea de „Integrare Economică Europeană” a Universităţii Româno – Americane din Bucureşti. Conştientă că nu-şi va găsi uşor un job, tânăra şi-a luat inima în dinţi şi a hotărât să urce în trenul care duce spre Elveţia. În România nici nu a îndrăznit să viseze la o carieră, cu toate că s-a numărat printre studentele fruntaşe. „Deşi în România eram tot timpul într-un mediu protejat, stăteam acasă, la mama, la «căldurică», am conştientizat că mi-ar fi fost destul de greu să găsesc un job bunicel, imediat după ce am primit diploma de absolvire”, recunoaşte Livia. Read more …