Ar fi implinit 91 de ani  pe 26 ianuarie  si probabil ca fara cele intamplate in decembrie 1989 i-ar fi apucat chiar in fruntea Romaniei.
An de an, tot mai multi nostalgici rostesc, mai ales in aceasta perioada, o vorba grea: “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu!”.
Sa facem un efort de imaginatie si sa vedem cu ochii mintii ipotetica Romanie comunista si ceausista a anului 2009. Mai putem?
Toti cei care ne uitam mai mult de doua ore la televizor si citim cate un ziar, toti cei care mergem la vot, toti cei care am iesit din tara, toti cei care ne criticam si injuram fara retineri conducatorii, toti cei care folosim fara restrictii internetul si postam tot ce vrem pe forumuri, toti cei ce umplem pana la refuz cosurile in supermarketuri, toti cei care gasim in librarii ce carti dorim, cumparam benzina la orice ora din zi si din noapte, cei care putem sarbatori in tihna Craciunul si Pastele, noi toti cei care de doua decenii traim normal, nici macar nu mai putem face, probabil, acest exercitiu de imaginatie.
Nu, cu siguranta nu era mai bine pe vremea lui Ceausescu. Aceste cuvinte sunt o blasfemie. Dar asta nu inseamna ca acum e bine. De picioarele Romaniei sunt legati cel putini doi bolovani care nu-i permit ridicarea.
Nepregatiti pentru normalitate
In primul rand, pervetirea provocata de comunism si, mai ales, de “epoca de aur” in substanta profunda a romanilor a fost atat de grave incat acestia nu au stiut ce sa faca cu valorile castigate, pentru multi noutati absolute. Libertatea si economia de piata se invata in timp, din copilarie, pentru ca implica enorm de multa responsbilitate fi o caruta de obligatii la capatul fiecarui drept.
Pentru acest exercitiu, romanii s-au dovedit nepregatiti. Foarte putini au reusit sa se adapteze cu adevarat, sa valorifice in mod corect oportunitatile noii vieti. Cu exceptia lor, poporul s-a impartit in doua mari categorii. Profitorii, putini, dar puternici, selectati dintre fostii nomeclaturisti si securisti, si pagubitii, imens majoritari, etern neadaptati.
Profitorii au prosperat, economic si politic, din primul moment, cea de-a doua categorie a pierdut startul pentru ca nu stia regulie jocului. Ascensiunea frustranta a primilor, care s-au extins rapid ca o caracatita vorace, a pervertit pentru a doua oara in mintea romanilor notiunile fundamentale ale democratiei si economiei de piata.
Asa se face ca dupa 20 de ani de democratie si economie de piata caricaturizate de mafia fostilor securisti si comunisti, romanii au mari nostalgii totalitariste, vor o mana forte la carma tarii, nu ar fi deloc deranjati de o dictatura militara, nu inteleg la ce bun Parlamentul, nu-si doresc sa faca mult, ci doar sa li se dea, tuturor la fel, cat sa supravietuiasca.
Acesta inclinatie exprimata in sondajele de opinie de trei sferturi dintre romani reprezinta de fapt marele esec al celor 20 de ani. In ea trebuie citita insa si aspiratia dupa politicianul providential a carui lipsa cronica este o alta cauza a esecului.
In asteptarea omului providential
Romanii nu au avut sansa cehilor, de exemplu, sa aiba in frunte in momentele cele mai importante o personalitate politica viguroasa si indiscutabila, atat moral cat si intelectual, pozitiva, care sa le dea coeziune, incredere si directie.
Ion Iliescu a facut Romaniei mai mult rau decat bine, fiind practic garantul ascensiunii la putere a fostilor comunisti si securisti. Privit cu raceala, dincolo de orice patimi, Ion Iliescu nu este el insusi decat un produs al comunismului, un personaj modest din punct de vedere intelectual motiv pentru care nu si-a putut depasi conditia si mentalitata.
Corneliu Coposu era prea batran si, apoi, prea bolnav pentru a conduce poporul prin desertul tranzitiei, insa, paradoxal, momentul mortii sale a creat masa critica necesara schimbarii. Din pacate insa, nu numai ca inceputul schimbarii a venit prea tarziu, dupa ce mafia politica si economica ocupase pozitii cheie inexpugnabile, dar nici nu a fost continuat de personaje politice suficient de viguroase. Victor Ciorbea, Emil Constantinescu, Radu Vasile nu au fost decat niste umbre care au accentuat haosul.
Traian Basescu are vigoare, destul de putine sechele comuniste, dar nu are anvergura intelectuala necesara unui politician providential, este ghidat doar de instincte, mai mult sau mai putin corecte, si este propulsat de carisma, net superioara substantei.
Asa ca, de fapt, deriva continua, atat doar ca in 20 de ani numarul celor care au invatat regulile libertatii si ale economiei de piata a crescut. Nu suficient de mult insa pentru a compensa calitatea proasta a clasei poltice, dominatia mafiotilor si majoritatea covarsitoare, inca, a inadaptatilor.
Chiar si asa, cu siguranta, era infinit mai rau pe vremea lui Ceausescu!

Sursa

Articole similare:

• Campania “Romania Prinde Radacini”
• Mărcile proprii real
• joculete strategie
• Suntem toți la fel dar totuși diferiți